Civilizaţia maya clasicã (~250-900 p.Hr.) este un subiect pe cât de popular, pe atât de neînţeles de cãtre publicul larg. Popularitatea îi asigurã perpetuarea cercetãrilor arheologice, dar în acelaşi timp permite învestirea acestei civilizaţii fascinante cu o sumedenie de temeri şi prejudecãţi europene. În ciuda eforturilor recente de a corecta preconcepţiile despre mayaşi, aura romanţatã de mister ce îi înconjoarã pare a creşte.
Aceasta se datoreazã probabil şi faptului cã lumea omului modern s-a fundamentat mai mult pe culturile din Mesopotamia, Grecia, Roma, Egipt sau China, care au oferit bazele instituţionale, artistice, politice, sociale; în vreme ce mayaşii au rãmas o bunã bucatã de vreme într-un con de umbrã totalã. Civilizaţia maya a avut un slab ecou asupra vieţii contemporane în general, iar când a fost redescoperitã s-a preferat infuzarea ei în mit, lãsându-se la o parte detaliile istorice în favoarea sondãrii profeţiilor şi complicatelor calendare.
Lumea veche nu a avut contact cu mayaşii pânã în 1502, dar o redescoperire treptatã are loc abia începând cu secolul al XIX-lea. Poate cã mayaşii nu au contribuit foarte mult la moştenirea omului modern, dar cu sigurantã cã au inflenţat considerabil imaginaţia culturalã colectivã. Sunt o prezenţã remarcabilã în cartea lui Jared Diamond, “Collapse”, sau în sângerosul film al lui Mel Gibson, “Apocalypto”, opere în care golurile arheologice şi documentare se acoperã cu tot soiul de misticisme şi ideologii mai mult sau mai puţin dubioase. În fond, poate cã nu trecutul aşa cum a fost este important în gândirea şi devenirea noastrã, ci mai degrabã lacunele şi ambiguitãţile istoriei, care ne permit sã ne exersãm logica imaginarului. În ceea ce-I priveşte pe greci, romani sau chinezi, civilizaţiile lor sunt multe prea bine documentate pentru a permite prea multã imaginaţie. În schimb cu mayaşii putem sã jonglãm.
Un mit recurent este cel al pacifismului mayaş, cum cã, dincolo de ritualurile sacrificiale destul de brutale, poporul aprecia în mod deosebit pacea. Mitul pacifismului mayaş era ce-i drept un refugiu intelectual atractiv în timpul, sã zicem, rãzboiului din Vietnam, când se sapã de pildã impozanta fortificaţie de la Becan. Rãdãcinile mitului se întind însã prin anii 1880. Mayaşii erau consideraţi un popor deosebit, cu preocupãri creative şi intelectuale, care s-a sustras ciclurilor conflictuale atât de comune în restul lumii. Aceastã viziune extrem de bucolicã şi idealizantã a culminat în anii ’40-50, în perioada postbelicã.
